The World As I See It

Ultimele

The Curse of the Traveler

An old vagabond in his 60s told me about it over a beer in Central America, goes something like this: The more places you see, the more things you see that appeal to you, but no one place has them all. In fact, each place has a smaller and smaller percentage of the things you love, the more things you see. It drives you, even subconsciously, to keep looking, for a place not that’s perfect (we all know there’s no Shangri-La), but just for a place that’s “just right for you.” But the curse is that the odds of finding “just right” get smaller, not larger, the more you experience. So you keep looking even more, but it always gets worse the more you see. This is Part A of the Curse.
Part B is relationships. The more you travel, the more numerous and profoundly varied the relationships you will have. But the more people you meet, the more diffused your time is with any of them. Since all these people can’t travel with you, it becomes more and more difficult to cultivate long term relationships the more you travel. Yet you keep traveling, and keep meeting amazing people, so it feels fulfilling, but eventually, you miss them all, and many have all but forgotten who you are. And then you make up for it by staying put somewhere long enough to develop roots and cultivate stronger relationships, but these people will never know what you know or see what you’ve seen, and you will always feel a tinge of loneliness, and you will want to tell your stories just a little bit more than they will want to hear them. The reason this is part of the Curse is that it gets worse the more you travel, yet travel seems to be a cure for a while.
None of this is to suggest that one should ever reduce travel. It’s just a warning to young Travelers, to expect, as part of the price, a rich life tinged with a bit of sadness and loneliness, and angst that’s like the same nostalgia everyone feels for special parts of their past, except multiplied by a thousand.

entry four

Da, entry four ii zice. Sar deocamdata peste al 3-lea pentru ca vreau sa imi astern informatiile proaspete din minte. Oboseala e prezenta si la cote destul de inalte, dar o sa incerc sa fiu coerent.

1 Martie marcheaza a treia iesire cu motorul (a doua de cursa lunga) si s-a desfasurat astfel:

Stiam de vineri ca sambata va fi vreme buna si planuiam o plimbare prin oras, cu oprire in centru la campania de prevenire a accidentelor. Insa, lucrurile au mers mai bine decat ma asteptam, astfel ca un coleg de al meu, Zoli, a reusit sa isi incalte motorul cu gume noi si sa participe si el la deschiderea (putin fortata) a sezonului. :) Plec de acasa entuziasmat si putin tremurand (emotie, frig nu mai era), si dupa putin timp ajung la locul de intrunire din centru. Ajuns inaintea colegului meu, dau o tura sa admir motoarele, schimb niste cuvinte cu oamenii de acolo, cateva poze si o raita la tarabele cu martisoare de peste drum.

DSC_3278

DSC_3279

Intr-un final ajunge si Zoli si  pornim cu destinatia: Cheile Turzii. Pornim frumos din centru, sus pe Calea Turzii, spre Faget si partie pana la chei. Masini foarte putine, serpentine frumoase, drum bun (cu 2 portiuni mai delicate ca doar suntem in Romanica) si dupa vreo ~30km, ne parcam la baza cheilor.

DSC_3348

Vreme era superba, iar privelistea si mai si. Cateva cadre importalizate si acolo si cu mintea odihnita ne gandim noi sa lasam motoarele si sa urcam pana sus pe chei. Traseul de urcare a fost putin obositor, mai ales cu echipament moto, ghiozdan si aparat dupa mine. M-am plans eu putin pe parcurs, dar checkpointurile de admirare a privelistii, platoul de sus, cheile in sine, vederea larga peste Turda si Campia Turzii, au facut ca oboseala sa dispara instant. Dupa inca o tura de cateva poze, ne intoarcem spre parcare.

DSC_3408

Coborarea n-a fost deloc placuta cu ghetele, dar a contat aderenta talpii :D. N-am avut norocul ca barul din parcare sa fie deschis (probabil pentru ca inca nu e sezon de camping in zona, sau rentabil sa il tina deschis) si ne intoarcem catre Cluj. Aveam optiunea drumului national, dar am decis sa ne intoarcem pe acelasi traseu, deja usor cunoscut. Ca si incidente minore in calatoria de aprox. 60 de km: un caine plictisit de la sat a insistat sa ne salute mai voios cu o saritura spre roata motorului, o gaina (beata) a trecut strada foarte tacticos, fara nici o graba printr-un loc nemarcat. (nesimtita ! .. inca ma intreb, why did the chicken crossed the road ?!), doi cai pe marginea drumului care ne-au ignorat total (m-au suparat putin la faza asta), vreo doua turme de oi, si o batranica pe bicicleta care cred eu ca urmarea doi porci (nu barbati, porci ca si animale). O data ajunsi inapoi in cluj, ne-am oprit la o apa plata si o punga de chipsuri in Parcul Central, iar cum seara s-a lasat destul de repede, si frigul ne-a dat buna seara, ne-am indreptat fiecare la casa lui, multumiti de iesirea placuta de inceput de primavara. Deci, cum ar zice si Cubul de Gheata: Today was a good day ! :)

DSC_3426

entry two

In primul entry din noua categorie am povestit un pic despre cum a inceput totul, actiunile ce au urmat si implinirea a doua din cele trei obiective propuse. Mai ramanea unul singur, si cel mai important. Motorul. Cu o toamna si o iarna intre mine si noul sezon aveam mult timp care nu stiam cum sa petrec sa treaca mai repede. Am inceput sa citesc mai multe despre motoare ca sa pot face o alegere cat mai corecta. In toamna, top 5 arata astfel: Bandit, Hornet, SV 600, Monster, ER-5/CB500. Cu primele doua motoare, am facut cate un poster micut si mi le-am lipit pe perete.   (Cateva luni mai tarziu, frustrarea ca nu eram pe directia planurilor mele m-a facut sa le iau jos si sa le arunc la gunoi, dezamagit). In ianuarie, topul s-a schimbat, iar primele doua pozitii erau impartite de CBR F4 si ZX6R. Apoi urma Hornetul si Banditul.

Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, asa ca planul meu de a-mi lua motor in luna martie sau aprilie a fost dat (in bine) peste cap. In februarie am vazut un anunt pentru un ZX6R. Dupa vreo saptamana de cochetat cu ideea, ma hotarasc sa sun, sa intreb daca mai e valabil. Mai era. Joi am sunat, si urma ca luni sa merg sa dau avansul. Pe cand ajung, surpriza … a fost vandut sambata. Ma mai invart pe acolo uitandu-ma la ce motoare mai aveau, si la cele sosite in acea zi. Cu coada ochiului am vazut un Hornet, insa nu eram prea hotarat sa il cunosc. Asa ca dam o tura pe la depozit unde mai aveau cateva modele, le studiez, pun ochii pe un SV, dar la fel de nehotarat. Ne intoarcem inapoi la magazin, unde intreb intr-un final detalii despre Hornet. Le primesc, raman placut surprins si dupa o scurta conversatie cu Andrei, ma hotarasc sa dau avansul. Nu eram foarte entuziasmat, pentru ca nu realizam inca ce se intampla, urma o seara aglomerata iar oboseara era deja prezenta. Dar eram intr-o stare de multumire. Plecam de acolo cu doua stari diferite: Andrei foarte entuziasmat si fericit (cum ar fi trebuit eu sa fiu) iar eu cu gandul la seara ce urma si planurile de a-l aduce acasa. Vai, daca stiam atunci ce va urma … :D

1689953_

entry one

Cu ocazia materializarii unor planuri mai vechi, in sfarsit a venit si momentul care il asteptam de ceva timp si anume o categorie separata pentru imbinarea motociclismului cu fotografia si scrisul. Ideile si gandurile care le am deocamdata n-au un contur sau o forma bine definita. Exista, sunt acolo si incetul cu incetul vreau sa le transpun din minte in realitate, din realitate in amintiri iar unele amintiri sa le impartasesc si in mediul online. Practice makes perfect, asa ca daca va asteptati la o exprimare sofisticata, fotografii profesionale sau inclinari la 60 de grade pe curba, va spun de acum ca veti fi dezamagiti. :)

In aceasta ordine, am sa incep cu microbul care mi-a intrat in organism si pe care sistemul imunitar n-a reusit sa-l indeparteze. N-am dat importanta detaliilor la momentul respectiv, pentru ca nu stiam unde ma va aduce. Cu doi ani in urma, eu si prietenul meu Andrei, stateam pe terasa, la bere, cu bicicletele parcate langa copacii de pe trotuar, povestind diverse, printre care si motociclete. Pana la momentele acelea, aveam impresia ca motoarele sunt rachete pe 2 roti, periculoase si pentru dependentii de adrenalina. (nu greseam mult :P …insa ulterior am aflat de categoriile in care se impart, capacitatea cilindrica si alte detalii). Cred ca prima interactiune am avut-o cand l-am ajutat pe Andrei sa isi dea jos carenele de pe CBR-ul lui. Recunosc faptul ca am fost impresionat de imbinarea pieselor care alcatuiau intr-o armonie atat de simpla o masinarie atat de complexa. Cateva zile mai tarziu, urma sa fac cunostinta mai indeaproape cu o astfel de masinarie. Si anume: o tura scurta cu o motocicleta, de la blocul meu, pana la terasa. Un enduro alb, cu o toba de esapament al carui sunet nu era deloc stock si care starnea atat curiozitatea oamenilor cat si strigatul disperat al masinilor parcate. Dupa timpul petrecut la terasa, si alte discutii suplimentare pe aceasta tema, a urmat tura de seara, putin mai lunga, cu o accelerare mai vioaie si implicit un nivel mai ridicat al adrenalinei. Atunci s-a miscat o rotita in mintea mea care a generat ganduri si fantezii legate de mersul pe doua roti. Putinele ture care au continuat in acea vara m-au invatat jobul pasagerului pentru a nu fi in contradictie cu dorintele motorul. De acolo incolo a fost doar o chestiune de timp pana cand am luat decizia de a face scoala de soferi. Nu cu intentia de a-mi lua motor, ci vorba romanului: “… las sa fie acol, ca nu se stie cand oi avea nevoie.”

Mutarea la Cluj, venirea toamnei si a iernii a intarziat cu cateva luni bune inceperea scolii. La aceasta intarziere a participat si ambiguitatea noului cod rutier care cu toate procedurile de rigoare s-a concretizat si aprobat abia la inceputul verii. Totusi, pentru a fi pregatit, inscrierea la scoala de soferi am facut-o in luna martie ca atunci cand se va da drumul la cursuri, sa pot incepe fara sa mai pierd vremea. Intre timp, am inceput sa invat despre echipament si necesitatea acestuia, tipurile existente pe piata, modele, preturi, materiale si opinii. Mi-am setat tinta ca pentru acel an sa obtin permisul si sa imi cumpar echipamentul. In luna Iunie am inceput cursul teoretic, unde desi stiam cu ce se mananca traficul (fiind sofer de ceva timp) am prins cateva idei nestiute pana atunci si foarte binevenite. Toate frustrarile aferente perioadei de asteptare, nervii mancati cu telefoane pentru noutatile cod rutier au disparut in momentul in care m-am urcat pe motorul de 125cc din poligon si am realizat ca eram la carma visului meu si facusem primii pasi in indeplinirea lui. Goneam cu 25 km/h in parcarea de la Polus, printre jaloanele de langa poligonul oficial si incepeam sa gust putin din libertatea pe care o traiam, departe de grijile cotidiene si concentrat sa tin motorul in picioare. Era o noua senzatie, si era deosebita. Inutil sa spun ca pe drumul spre casa, cu toata straduinta masinii mele de a ma duce cu 70-80km/h nu resimteam deloc acea emotie traita anterior. In acest fel au trecut urmatoarele 4-5 saptamani, unde progresam de la un episod la altul, trecand repede prin toate motoarele pana sa ma opresc la CB-ul din poligon si apoi ER-ul pe care urma sa dau examenul. Poligon cu si fara pasager, opturi, jaloane, maini ridicate, accelerari, franari, le-am facut pe toate bine intr-un final. (Normal, ) am avut si parte de cazaturi la viteza mica, insa toate parte din procesul (continuu) de invatare.

DSC_0094

Un nou articol din legislatia curenta prevede ca examinarea, pe langa cea din poligon, sa se aplice si in traficul orasului. Mi s-a parut o idee buna iesirea pe traseu pentru experienta suplimentara pe care cursantul urma s-o acumuleze. Partea mai nasoala era ca in urma intarzierii codului rutier, eram multi doritori de categoria A la coada pentru iesiri in jungla. Eu personal am apucat sa ies de 2 ori din poligon pana sa dau examenul. O data pe langa padure spre iesirea din oras unde am invatat conditiile drumului lung, incadrarea pe banda, asigurare, semnalizare plus o mica doza de incredere in mine. Iar a doua iesire a fost in oras, pe un drum semi-aglomerat, cu frica aferenta fata de animalele de pe sosea, mult ajutor din partea instructorului dar totusi pierderea increderii castigate anterior.  Le-am facut cumva, au trecut, si eram nerabdator sa ma programez la examen, pentru a nu pierde valabilitatea actelor facute in primavara si o data cu incheierea sezonului, sa fiu cu gandul impacat si cu un task bifat. Am uitat sa mentionez ca in aceasta perioada de practica pe motor, mi-am achizitionat, (in aceasta ordine), urmatorul echipament: ghete, casca, manusi si geaca. Unele noi, altele sh, dar toate cu intentia de a nu le lasa sa faca cunostinta indeaproape cu asfaltul.

IMG_1666

Apoi a inceput partea legislativa si birocratica a acestui sport: dosare, acte, timp si nervi consumati, taskuri pe care am incercat totusi sa le fac cu o atitudine pozitiva si cu rabdare. So … toate bune si frumoase, pornim la drum, luam dosarul sub brat sa mergem la Politie. Predau dosarul, nenea politist il respinge frumos, eu avand (dupa cum stiam) toate actele in regula, si intreb nedumerit, “pai … de ce ? ce anume lipseste ?”  … Raspunsul ? “Pai pentru ca nu semanati in realitate cu poza din buletin.” Soc. Maxim. Credeam ca glumeste asa ca il intreb: “Glumiti, nu-i asa ?” Primesc urmatorul raspuns … “Umm, nuu …  Ori va schimbati buletinul, ori mergeti sa va radeti barba…” (asta dupa 4 ore de stat la coada). Soc. Maxim. Bun, pai ce sa fac ? … hai ca merg sa bag lama in barba ca nah, aveam nevoie sa termin o treaba. 10 minute mai tarziu si cu 10 lei mai putin, ma intorc, predau dosarul, comentam pe marginea actiunii mele recent efectuate, injur o leaca printre dinti, stau sa ma traga in chip (poza de condamnat ce urma sa apara pe permis) si ma prezint la sala pentru examenul teoretic.

Cunosteam toate intrebariile posibile, asa ca in 4 minute am iesit cu 19/20. Primesc chitanta cu programare la traseu in Campia Turzii pentru data de 1 August. Urmatoarea zi in poligon, iarasi nedumerit, sa il intreb pe instructor: “Atunci … acolo .. cum se face, e ok asa ?” (Eu stiind ca pentru cei care nu sunt din oras, exista posibilitatea sa dai in Campia Turzii, unde examenul era un pic mai lejer). Raspunsul lui: “Pai nu … dute si spune-le sa schimbe locatia pentru data respectiva”. Bun, doua zile mai tarziu, schimbam locatia: Cluj Napoca, 1 August. Deja incepea sa sune mai bine. Asteptam nerabdator, ingandurat si cu retinere poligonul si traseul pentru noile categorii pentru permis. Ziua cea mare a sosit doua saptamani mai tarziu, cand ma prezint dis-de-dimineata la locul de prezenta pe minunata strada a Plevnei, ca apoi sa facem deplasarea pana in capatul celalalt al orasului pentru examen. Nu m-a deranjat asta, stiam ca urmeaza o zi lunga si calmul trebuia sa fie prietenul meu. Am ajuns in poligon si cu examinatorul in intarziere, aveam suficient timp ca sa mai exersam traseul, sa numaram opturile si sa ne incurajam unul pe altul ascunzandu-ne emotia.

Nenea examinator ne imparte in grupuri si ne aranjeaza dupa numerele de pe tricou. Nimeresc in a 2-a serie din cele 3 formate si ne asezam pe marginea terenului sa studiem cursantii care incep primii. Frumos cu treaba buna, toti jucatorii executa poligonul, niciunul nu primeste cartonas rosu si dupa o mica pauza se pregatesc de repriza a doua: iesirea in trafic. Asteptam frumos sa se termine meciul, se intorc de pe traseu, toti intr-o fericire ca au trecut cu brio. Incepe si meciul nostru, cu emotii mai mari si incet incet ma pregateam si eu sa.mi fac numarul. Cele mai mari emotii le aveam la primele jaloane din linie dreapta pentru ca il cam ratam pe ultimul. De data asta, l-am ocolit tacticos si increzator pe mine continui catre opturi. 3 pe o parte, 3 pe alta, iesire cu mana intinsa, luam curba, pac, accelerez, ocolesc jalonul, mai iau o curba, inca o accelerare, o frana mai sanatoasa, opresc motorul si ma uit catre masa oficiala. Mi-a facut semn ca totul e in ordine si ca m-am incadrat in timp, merg pe banca de rezerve, astept sa termine colegii si apoi ne pregatim si noi de repriza a doua. In momentul in care ne pregateam sa iesim, am observat noua legislatie in toata splendoarea ei: elevul pe motor cu instructorul in spate lui, o masina a scolii de soferi in care se afla alt instructor (la volan), examinatorul si 2 martori (adica alti 2 elevi). O adevarata coloana oficiala. In plus … casca in urechea cursantului si statia la examinator pentru comunicare. Ne pornim la drum. Eu eram al doilea la traseu.

In masina, discutii simple si fara subiect care sa umple linistea stanjenitoare si urmarirea cu sufletul la gura a celor doi trubaduri de pe motorul din fata. 25 de minute mai tarziu, primul cursant se da jos de pe motor si vine spre masina. Urmez eu. Eram relaxat pentru ca examinatorul era relaxat si fara intentia de a ne pica. Era acolo sa se asigure ca stim ce sa facem cu motorul in trafic, sa.si completeze cele 8 ore de program si sa mearga acasa. Ma dau jos din masina, ma echipez, vesta, casca, manusi, pornim. Normal ca toata relaxarea s-a dus pe apa Somesului. Au inceput emotiile. Chiar daca in cele 25 de minute cat m-a plimbat mi-a vorbit doar de 4 ori in casca (doua curbe la stanga si de doua ori sa imi continui deplasarea prin intersectie) erau alti factori care sa participe la incordarea mea. Ceea ce m-a relaxat si mi-a dat incredere pe parcurs a fost comunicarea pe care o aveam cu instructorul meu si care imi mai spunea ce si cum sa fac. Mai o schimbare de viteza, o incadrare, o frana, un semnal stanga-dreapta, lucruri marunte. Dupa o tura mare a Clujului pe o vreme destul innorata, ma dau jos relaxat ca s-a terminat fara incidente, ma urc inapoi in masina, semnez foaia, aflu ca am trecut, ma bucur putin in mine, si asist nerabdator si la ultimul cursant. Ajunsi inapoi in parcare, si cu ploaia care batea la usa, salut si multumesc examinatorului si tuleo la servici. Ma gandeam la dimineata minunata pe care am incheiat-o si la faptul ca eram cu permisul luat.

[Cateva zile mai tarziu, ma prezint sa iau dovada. 1 august-15 august, " da dom'le are asta permis de A si B". Binenteles ca in 16 august am fost oprit de Politia Rutiera conducand masina prin Turda cu 64 km/h. Actele la control. Talon, asigurare, buletin, dovada (expirata), si rovinieta (... lipsa). Dupa examinarea langa masina a actelor imi cere sa prezint si permisul, ii spun ca am dovada acolo, pleaca sa verifice, si se intoarce inapoi cu fraza care eram sigur ca o va spune: "Stiti ca dovada este expirata ?" Eu (stapan pe mine): "Da, stiu insa de la posta romana nu mi-au adus inca permisul nou". "Nu exista dom'le, in 5 zile maxim, permisul ajunge la dvs." ... " pai nu l-am primit, nu e vina mea, etc etc" ... Vorbim ce vorbim, mai schimbam cateva cuvinte despre birocratia actuala si raman doar cu amenda de viteza: 80 de lei. Merg la magazin, schimb o hartie de 100, platesc amenda, iar cateva zile mai tarziu merg inapoi la Politie sa intreb de permis. (asa ii promisem politistului ca ziua urmatoare voi merge sa verific). Intr-adevar era la ei intr-un morman de alte plicuri, nici macar pe lista de a fi trimis la posta. Il iau, le multumesc, mandru ca am mai rezolvat o situatie.]

Sezonul l-am incheiat cu o tura scurta prin parcare pe motorul care a inceput povestea. Obiectivul pe anul 2013 era indeplinit: scoala si echipamentul. Urma motorul.

1094064_10200991938734012_665879126_o

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 619 other followers