O poveste care merge mai departe.

In aceasta perioada a lunii Iulie in urma cu 6 ani am luat hotararea (desi putin incordat) de a-mi lua masina. In mintea mea de atunci, la fel ca si acum, consider ca acea decizie nu a fost un moft, ci o necesitate. Cu un loc de munca full time si student cu norma intreaga, traseul acasa-servici, servici-facultate, facultate-servici si servici-acasa devenise un mare consumator de timp si energie. Aveam permisul de conducere de aproape 3 ani, timp in care am condus sporadic o dacie 1300 galbena, D(r)acie ce mi-a deschis apetitul pentru adrenalina, entuziasm si teribilism. Poate nu suna a fi ceva grozav acum, dar suta la ora intr-o masina care abia se tinea intreaga, pentru un copil abia trecut de 18 ani, era o aventura palpitanta. Cum zicea Mr. Bobby Bolivia: „Let me tell you something son: a driver don’t pick their car. The car pick the driver. There’s a mystical bond between man and machine.” Avea si continua sa aiba dreptate. Masina m-a ales pe mine. Eu vroiam un golf 3 verde insa am plecat acasa cu un Polo albastru. Amuzant, nu ?😀 Tot atunci eram varsta la care nestiind presiunea responsabilitatilor imi doream lucrurile sa fie pe numele meu. Un telefon cu abonament pe numele meu, un calculator, o masina, orice. Imi doream sa fiu adult.🙂

Ei bine, am devenit. Si masina a fost unul dintre lucrurile care m-au responsabilizat enorm. Am trecut repede peste teribilism, din fericire pentru mine fara incidente majore. (Ca s-o intamplat in prima iarna, la prima ninsoare, la prima curba si la prima frana de mana sa iau un stalp si sa.mi sparg faru’ si semnalizarea…amu no.. patesti !😀 ). In mod firesc, a urmat perioada drumurilor facute de placere, cand simteai nevoia sa te urci la volan si sa conduci fara o destinatie, cu muzica tare in boxe sau cu sunetele motorului acompaniind natura. Inceputurile senzatiei de libertate incepeau sa prinda radacini. (abia cinci ani mai tarziu, descopeream motocicleta si duceam senzatia de libertate la turatii mai inalte).

Sapte-opt luni pe an, masina pierde batalia cu motorul. Ramane a doua optiune in alegerea unui mijloc de transport. Distractia unei masini care implineste doua decenii creste pe masura ce se apropie ITP-ul si asigurarea. Aceste lucruri m-au facut sa ma gandesc daca nu e o optiune mai practica sa renunt la ea, sa-i donez piesele altor masini dornice de a-si continua povestea. Cochetand cu ideea acesta, eram decis in proportie de 80% sa renunt la ea in toamna aceasta. Poate era timpul sa ne luam ramas bun.

Insa e un lucru interesant cum functioneaza sentimentele. A fost deajuns o plimbare de 20 de minute cu ea sa.mi dau seama ca nu sunt pregatit sa renunt la ea. Ma tine in trecut, in amintirea unor momente nepretuite, a unor locuri minunate si a unor persoane dragi. Desi a cazut pe planul secund ramane prima iubire iar kilometrajul amintirilor merge inainte.

Povestea JPA continua.  (1995 – … )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s