Making memories.

Vroiam sa mai prelungesc putin momentul dar inevitabilul s-a intamplat. Astazi a fost tura in care ea m-a captivat, m-a fermecat si m-a convins. Zic faptul ca „inevitabilul” s-a intamplat deoarece planuiam sa ma bucur de perioada de acomodare ceva mai mult timp. Sa trecem prin mai multe situatii pana sa fiu convins. Insa ziua de azi a avut mai toate situatile pregatite.🙂

Incep prin a recunoaste faptul ca oboseala acumulata in timpul saptamanii si-a spus cuvantul. In toata abordarea mea am omis overtime-ul de la servici. Am planificat ideea (venita in cursul zilei de azi) incepand cu ora 5, cand eu de fapt am ajuns acasa la 6. So that was my mistake.

Nevertheless, vroiam o tura moto, scurta si relaxanta specifica unei dupamase de sfarsit de saptamana. De asemenea vroiam valea Draganului (pentru ca pitici pe creier), si pentru a vedea barajul in splendoarea lui. Ma gandeam eu ca.l prind numa bine, putin inorat si pe la apus. No, pai echipare, da-i I-a si pleaca.

Bun. Opresc sa alimentez. (Ah.. funny thing. Am motorul de 3 zile, si e al 3-lea plin care.l fac. Ziua si plinul. Never happened with the Wasp before). Pac, 12 litri, 60 si x de lei, iau Floresti-ul la puricat cu slalom printre zecile de masini ce sictirite se deplasau spre ale lor destinatii. 1-a si a 2-a, frumos, fara graba, cu multumiri soferilor care.mi faceau loc si cu zambetul pe buze dojenind o domnisoara care era sa ma ia la ea-n masina. (cu motor cu tot). Intr-un final soseaua se elibereaza si cu atentia si prudenta necesara imi continui drumul spre a mea destinatie.

Vreme perfecta. Soare ascuns timid sub nori, adiere placuta de vant si niste nori negri si grei care sa.mi faca fotografiile mai spectaculoase. Minunata sosea europeana isi continua onduirea prin natura fara gropi sau denivelari excesive. Cel putin pana cand am facut stanga spre valea Draganului. In momentul ala am intrat in alta dimensiune spatio-temporala.

Totul incepea sa se domoleasca. Masini nu vedeai prea des, oamenii nu se grabeau, ba chiar stateau relaxati pe bancile din fata portilor, schimband idei si salutand aventurierul de pe doua roti. Raspund ridicand 2 degete sau dand din cap si cu un zambet cald ma gandesc la cat de mult iti poate umple sufletul de bucurie un simplu gest de a saluta. Caldura oamenilor era compensata de un drum specific romanesc, nemarcat, functional pe o banda si jumatate, plina de gropi, denivelari si nisip, iar ocazional cate o vaca sau gaina ratacita. Toate parte din farmecul de la tara.

Drumul incepea sa.si puna aprenta asupra starii mele de relaxare si iritarea crestea pe masura ce kilometrii treceau. Pe cand ma gandeam ca nu poate sa fie mai rau decat atat, binenteles ca a inceput sa picure. Eram aproape de destinatie, motiv pentru care nu am mai oprit si am continuat spre punctul de observatie. Ajuns sus, parchez motorul si ma catar hapt pe blocu de beton si ma pun s-admir.

Ploaia incepea sa devina din ce in ce mai serioasa insa nu eram pregtit sa las lucrul asta sa.mi strice pauza de masa si momentul Kodak. Click, click, poza, o banana si o napolitana si dupa inca 10 minute de cugetare in ploaie cu admirare de peisaj si implicita stare de bine, ma pornesc usor grabit spre motor. Ma echipez frumos de ploaie, full black din cap pana in picioare si cu gandul ca cizmele n-or sa faca fata si o sa strang o balta in ele pana sa ajung acasa.

Eram constient ca manusile si cizmele sunt verigile slabe dar nu era un aspect care sa ma ingrijoreze. Plec frumos pe unde am venit, insotit de tot mai multi (insistenti si violenti) stropi de ploaie. Seara incepea sa se lase usor iar zona montana incepea sa.si arate racoarea. Overall, usor neplacut dar abordabil. Totul a inceput sa mearga prost in momentul in care ploaia devenise torentiala. Luminile pe drum lipseau, gropile unui drum necunoscut apareau din cele mai ciudate locuri, alternand cu zone de nisip si balti. Ultima picatura a fost viziera. Binenteles fumurie. In combinatie cu ploaie si seara, a fost la fel de utila ca fularul vara.

In ciuda tuturor acestor situatii neplacute, sub casca tot cu zambetul pe buze eram si devenisem fascinat de situatia in care eram. A 3-a zi cu un motor necunoscut, proaspat trecut de kilometrul cu nr. 400 de cand o am, ud leoarca, drum necunoscut de munte, ploaie torentiala, seara si inca 70 de km intre mine si casa. And still smiling and enjoying the ride. Da, chiar si cu durere de incheietura din cauza acceleratiei si cu durere de spate din cauza pozitiei nefamiliare din sa.

Drumul spre casa a fost o provocare fenomenala in care alternam ridicarea vizierei (si picaturile de ploaie ce pareau ace care.mi impung fata) cu o schimbare greoaie de viteza in care pe langa picior mai ridicam vreo jumate de litru de apa din cizma si atentia sporita la directia pe care o urma drumul.

160 de km si 4 ore mai tarziu, ajunsem de unde am plecat. But things were far better then they were when I left. The first memory that I truly enjoyed. Sunt foarte mari sansele ca cel putin o raceala sa ma prinda, dar amintirea acestei iesiri deja pune in miscare rotitele urmatoarelor planuri.

A fost motor; a fost munte; a fost ploaie; a fost un loc in natura cu a sa perspectiva uimitoare. A fost un sentiment placut si de neuitat si o amintire a senzatiei de libertate.

Riding was the answer to a question I already forgot.

stock-photo-163193205

Foto 15-7-16 20 09 56

Foto 15-7-16 20 11 00

soon.

Foto 15-7-16 20 31 49

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s